Reconectarea cu copilul interior

Reconectarea cu copilul interior

   E timpul să stam la povești, copile. Am atâtea lucruri să îți spun.

 Mi-am dorit moartea atâta vreme și nu neapărat că uram viața.Uram doar viața pe care o trăiam și din care nu găseam o scăpare.

 Teama mea cea mai mare a fost că abuzatorii vor avea o viață atât de lungă încât să-mi fie imposibil să îmi recuperez viața înapoi.Decât să mai fiu moartă intern și abuzată, consideram un gest de onoare sinuciderea.

  Am ales viața și cu timpul m-am simțit fericită că am reușit să distrug orice reminescență a dependenței mamă-copil, ce a fost atât de toxică pentru mine.

 Am atâtea cicatrici fizice, psihice și emoționale.Voi conviețui cu ele tot restul vieții, sunt dovadă că există în fiecare dintre noi puterea de regenerare.

 Sunt doar o amintire că ce a fost mai rău a trecut.Probabil acesta e un preț pe care îl plătesc supraviețuitorii.

 Momentan ascult pe repeat piesa celor de la Papa Roach.

 Cred că e singurul lucru ce l- aș putea să le spun tuturor abuzatorilor ce au făcut parte din viața mea :

Shut your mouth 'cause I can see through the lies
We're only getting sicker from the secrets we hide
I  will forgive and forget, 'cause I know that it will set me free
But all that's left is the emptiness inside of me (my heart)
You murdered my heart, broke my trust and watched me fade away
Now I see, now I see
That you're just as broken as me

You always play the victim and you just can't decide
If the vicious way we loved each other, fucked up our lives
Well, we're standing in the aftermath, our emptiness is what's left

I've been a slave, you've been a slave
I've been a slave to the hatred in you, in me
I see you're just as broken as me.

 E necesar să iertam și să iutăm, copile.Doar asa ne putem elibera.

 Menționez faptul că acest lucru tot nu le justifică faptele și comportamentul.

 Faptul că te-au umilit atâta vreme și ai rezistat înseamnă că ai fost mai puternic decât ei și din acest motiv aveau această nevoie,pentru că se simțeau inferiorizați de ceva și se apărau cum stiau ei mai bine.

 Dorința de a-i vedea supuși și umiliți este inutilă deoarece ei sunt deja de propria lor minte și complexări.

 De ce să nu vezi în ei decât niste sclavi ai propriilor minți, pentru că asta sunt.

 În schimb tu esti constient de asta și liber de asa ceva. Tot ce poți face este să simți compasiune pentru ei și să transformi prin asta toate umilințele lor în praf și să nu te atingă.

 Stiu că poți face asta natural, dar ai fost de atâtea ori umilit și subestimat încât îți e greu să îți mai dai drumul iubirii tale pentru ei.Este necesar să faci efortul acesta. De ce ? Pentru că poți și esti o persoană foarte iubitoare și puternică.

 Aceasta este calea ta.Noi, cei umiliți de societate,de oameni, de rude și părinți, de prieteni și de toți ceilalți suntem exact cei care putem îndura toate acestea și să ne vedem de calea noastră.

 Plânge-te,ai tot dreptul,nu poți fi mereu cea puternică și stabilă.Cei ce fug de furtună nu vor ajunge niciodată să fie mai buni.Noi nu fugim, de multe ori nici nu putem.

 Stiu că îți place aceasta piesa printre multe altele, copile.

  Prin ea ți-ai făcut curaj să îmi vorbesti și mă introduci în lumea ta , să îmi permiți să simt, să retrăiesc  câtă neputință, durere ,suferință , ură, furie și revoltă  ai acumulat în tine.

 Faptul că ai ales această piesă înseamnă că totuși mesajele mele transmise au ajuns într-un final și că începe si pentru tine un proces de vindecare.

 Esti nesemnificativ în ochii multora,dar ceea ce e în ochii lor nu e în tine.Ceea ce se află în tine contează și depinde de tine să-ți dai o semnificație.Tu trebuie să faci asta,nu să ți se ofere sau să o primești din partea altora.

 În primul rând vreau să-mi cer iertare .

 Îmi cer iertare că a trebuit să treci prin atâtea tortură,abuz, dezumanizare, umilințe, durere și suferință.

 Îmi cer iertare că te-ai simțit vinovat că existi și că a respira reprezenta o povară prea mare.

 Că ți-ai cerut iertare de la abuzatori că existi și acestia au fost stane de piatră și au continuat tortura în loc să te ia în brațe și să îți zică că e dreptul tău să existi, din moment ce ai apărut pe lume și să nu permiți nimănui să îți zică contrariul.

 Îmi cer iertare că atunci când ai căutat ajutorul disperat când te luptai singur cu depresia și tentative suicidare abuzatorii tăi ți-ai zis : “Omoară-te, du-te dracu, asa scăpăm de tine”.

 Îmi cer iertare că ai fost bătut în mod animalic în stări de inconstiență și disociere.

 Îmi cer iertare pentru toate experiențe ce le-ai acumulat în tine din dorința ta ca eu să supraviețuiesc și să fiu capabilă la un moment dat să ma bucur de viață.

 Îmi cer iertare că pe lângă abuzurile celorlați și eu am fost și sunt extrem de dură cu tine și nu te-am acceptat sau dorit în trecut. Îmi era asa frică de tine pentru că nu te cunosteam și nu stiam să îmi gestionez părtile ce le consideram negative.

 Îmi e teamă de puterea ta aproape inumană de a supraviețui unor situații inumane.Sentimentele tale sunt valide și ai tot dreptul să le simți.

 Dar vezi tu, primele victime ale furiei și urii suntem tot noi însine.Ne consumă interior pentru că noi le simțim.

 Vom învăța împreună cum să le lăsăm să curgă și astfel să ne eliberăm de efectul lor.

 Când vei fi pregătit te voi îmbrățisa și îți voi spune că te iubesc,te accept și că nu esti stricat.Că nu e vina ta pentru ce ai pățit.Erai doar un copil inocent ce abia era la începutul vieții.

 Esti un copil dorit și iubit de mine și de cei care au avut sansa să te cunoască cu adevărat, fără să te judece.

 Îmi cer iertare că am redirecționat toată furia și ura mea pentru abuzatori tot spre tine. Nu stiam altă cale  și învăț o data cu tine să le gestionez în mod corect.

 Îmi pare rău că ai simțit atâta singurătate.

 Acum suntem în siguranță . Avem iubire, siguranță, confort fizic și psihic și suntem independenți.Te-am prezentat și altor oameni și ai văzut că ai primit din partea lor iubire, întelegere și o îmbrățisare caldă cum ți-ai dorit mereu.

 Oamenii sunt o specie tare ciudată.Au forța de a distruge totul și orice în jurul lor. Sunt cea mai crudă și nemiloasă specie.

 Dar în același timp sunt capabili de iubire,au constiință ,sunt creatori,caută frumosul și cunoasterea, se exprimă prin intermediul muzicii și artei ,suportă suferința și durerea din ei cu demnitate și sunt capabili să îi ajute si pe ceilalți să treacă peste greutăți.

 Avem nevoie de alți oameni să ne umplem golurile din suflet,copile. Suntem creați ca ființe sociabile.

 Acum sunt capabilă să te protejez. Voi învăța să te iubesc și accept și eu și să nu mai fiu asa de dură cu tine.

 Dar știi că acesta a fost singurul model ce l-am avut de la personele ce ar fi trebuit să mă învețe să iubesc, să stiu să relaționez în mod sănătos, să îmi gestionez emoțiile și să impun limite sănătoase în raport cu ceilalți.

 Tot ce am reusit să învăț de la ei a fost un model de “așa nu” care din păcate l-am internalizat așa de bine încât mă trezesc că îl repet în mod inconstient cu mine și cu ceilalți.

 Mai îți aduci când am plâns împreună când am auzit discuția colegei mele cu fiul ei de 5 ani ? Acesta plângea și era furios.Iar mama lui i-a spus următoarele : ”Înțeleg faptul că ești supărat și furios.E în regulă să fii și să plângi.Ce aș putea să fac eu să te simți mai bine ? Vreau să stii că te iubesc și stările acestea vor trece”.

 Împrumută-mi tot ce ai învățat și experimentat ca să fiu capabilă să ajut și alți c oameni ca noi să își găsească calea.

 Acum sterge-ți lacrimile și permite-mi să îți văd zâmbetul frumos.Am atâtea lucruri frumoase să îți arăt și să experimentăm.