Despre libertate

 Libertate... E o stare de spirit sau o realitate obiectivă ?

 În general considerăm libertatea acea conjunctura în care putem face ceea ce ne dorim. Iar lipsa libertății ca îngrădirea noastră  în a face exact ce dorim.

 Dar, dacă mergem mai departe, suntem noi liberi să ne dorim?

  Sau, cu alte cuvinte, ceea ce ne dorim vine din libertatea noastră de a decide, pe baza informațiilor despre noi și despre Univers, ce vrem, și ce nu vrem?

 Oare unui om căruia i s-ar "servi" doar informație pură, fără  conceptele de bun sau rău - ar fi capabil sa ia o decizie?

 Nu cumva libertatea aceasta absolută ar fi, de fapt, sursa unui blocaj?

 Libertatea le dă oamenilor un sentiment de putere. Au putere asupra lor! Au senzația că sunt mai autentici în momentul în care se bucură de libertate.

 De aceea, de multe ori, dorința de libertate nu vine dintr-o necesitate profundă de a face ceva ci ca o revoltă față de constrângere.

 Istoria omenirii a arătat că oamenii nu vor să fie liberi, de fapt.

 Atunci când se trezesc față în față cu Universul, de cele mai multe ori ostil și misterios, își inventează singuri repere pentru a se  simți în siguranță. Următorul pas e să le  transfere celorlalți în timpul interacțiunii cu ei.

 S-a observat că oamenilor le e mult mai frică să fie puși în situația de a alege decât de a accepta o variantă sau alta, în funcție de conjunctura constrângătoare exterioară.

 Cu cât sunt mai multe variantele de răspuns, cu atât oamenii pierd mai mult timp în a alege una și cu atât sunt mai speriați de faptul că s-ar putea să fi greșit în alegerea facută. Atunci când nu există  constrângere exterioară, își construiesc una interioară pentru a le fi mult mai ușor în a alege.

 Dar suntem noi liberi, cu adevărat, atunci când luam decizia? Sau suntem, de fapt, dependenți de frica noastră de a fi liberi?

 Definiția libertății s-ar putea rezuma prin sintagma  „ lipsa constrângerilor”. Constrângerile sunt de mai multe feluri : fiziologice, sociale și politice, morale, logice, de limbaj .

 Definițiile date libertății deseori par contradictorii în aparență.

 Pentru  John Stuart Mill  libertatea este determinată de raporturile dintre individ şi societate.

 Astfel, sfera libertăţii umane cuprinde următoarele: libertatea lăuntrică (libertatea de conştiinţă) ,libertatea de exprimare libertatea alegerii unui stil de viaţă ,libertatea de asociere liber consimţită.

 Pentru Isaiah Berlin există 2 sensuri (politice) ale conceptului de libertate: libertatea negativă si libertatea pozitivă.

     Libertatea pozitivă priveşte sursa comportamentului, utilizarea derivând din dorinţa individului de a fi propriul său stăpân.

 Libertatea negativă precizează care este limita independenţei comportamentului individual, fiind astfel identificabilă cu lipsa constrângerilor din partea altor persoane asupra activităţii sale.

  În privinţa acestei folosiri a conceptului de libertate Isaiah Berlin face următoarele  precizări :

• constrângerea este distinctă de incapacitate (care ţine de natură)
• libertatea nu are valoare fără condiţii adecvate pentru folosirea ei
• nu se poate vorbi despre o libertate (ex: "libertatea socială") ci doar despre libertate individuală
• libertatea nu este unicul scop al oamenilor, fiind uneori acceptabil să se renunţe la libertate în favoarea altor valori

 Problema libertăţii de voinţă se înscrie în disputa dintre cei ce susţin liberul arbitru şi cei cu vederi deterministe. Semnificaţia exactă a termenului "determinism" a fost subiectul a diferite interpretări.

  Unii privesc determinismul şi liberul arbitru ca excluzându-se reciproc, în timp ce alţii, numiţi "compatibiliști" cred că cele două idei pot fi reconciliate.

  Mare parte din dispută provine din faptul că definiţia "liberului arbitru", ca şi cea a determinismului de altfel, variază.

 Unii sunt convinşi că se referă la capacitatea umana de a lua decizii şi de a impune aceste decizii la nivel colectiv, de obicei prin mijloace democratice. Alţii însă îl definesc ca senzaţia acestei capacităţi pe care oamenii o trăiesc atunci când acţionează.

 De exemplu, David Hume a afirmat că este posibil ca un individ să nu îşi poată duce la împlinire dorinţele şi convingerile numai prin liber arbitru (voinţa independentă) , ci mai degrabă liberul arbitru se referă la abilitatea unui individ de a transpune acele convingeri şi dorinţe în acţiune voluntară.

 Principala consecinţă a filozofiei deterministe este că liberul arbitru (voinţa liberă) devine o iluzie, toate întâmplările din viața unui om sunt efectele  unor cauze.

 Altă concepție care se opune libertății este acea de destin, acea forță impersonală  atribuită deseori divinității care ne prestabilește cursul vieții încă de la naștere.

 Conform acestui concept  orice ai face nu-ți poți depăsi sfera, Marcus Aurelius , filozof stoic ,consideră că lupta cu destinul e inutilă din 2 motive : destinul este scris doar pentru tine și opunându-te lui strici armonia universală.

 O opinie nuanțată o formulează Epictet, care consideră că omul are o singură zonă necontrolată de destin : libertatea interioară, aceea a sufletului.Acesta face un apel la moderație, considerând și el la rândul lui că e imposibil să-ți depăsesti limitele.

 Existențialismul ateu, reprezentat în principal de Jean Paul Sartre, priveşte individul ca fiind prin excelenţă liber, prin această libertate se înţelege permanenta existenţă a cel puţin două opţiuni suplimentare aflate oricând la îndemâna noastră, în orice alegere aparent supusă constrângerilor definitive.

 Nimic nu este impus, deoarece mai există în ultimă instanţă, întotdeauna, soluţia alternativă a abandonului sau cea a sinuciderii.

  Sartre exemplifică, în Fiinţa şi neantul, prin cazul unui recrut care ar fi mobilizat în război, fiind deci obligat să ucidă: de fapt, obligaţia este doar una aparentă, deoarece în realitate el mai are la îndemână cel puţin două opţiuni: dezertarea sau sinuciderea .

 Prin urmare, dacă cineva a ucis în război, este pentru că a ales să ucidă. Suntem, ca atare, perfect responsabili pentru fiecare din alegerile vieţii noastre, având totdeauna posibilitatea alegerii. În concepția sa se ajunge la un paradox: „privirea” celorlalţi ne reifică, ne transformă în obiect al reprezentării, o reprezentare de care depindem şi de care suntem rareori responsabili ("Infernul sunt ceilalţi" J.P. Sartre, Muştele).

 Soluţia dată de  Sartre acestei probleme constă în asumarea libertăţii.

 Cât este destin și cât este libertate în viata mea ? Nu am de unde știi.

 Ca și ceilalți oameni, am iluzia libertății , dar daca stau să studiez mai bine , observ că există multe contexte si relații cauzale în viața mea.

 Nu cred în concepția clasică a destinului și în imposibilitatea omului de a-și depăsi sfera, atunci când ceilalți  îmi spun ca nu pot/nu sunt capabilă să fac ceva , în mintea mea spun : Priviți-mă !

 Sunt responsabilă de faptele mele.

     Oricând îmi pot alege o altă cale, pentru că în prezent se creează viitorul, depinde doar ce variante alegi.

 Sunt liberă interior, nimeni nu-mi poate cenzura gândirea ,rațiunea și imaginația, sunt liberă să cred în ceea ce vreau.